Anda.

Time is money or fun or laziness or inspiration. It belongs to you, to your friends or to advertisers.

Inteleg asta, de aceea o sa incerc sa fiu cat mai succinta in propria-mi prezentare.

Educational background:

– proaspata absolventa de CSRP

– am indurat 5 ani de liceu pedagocic in urma carora m-am trezit invatatoare (evident, dupa ce am luat examenul de
titularizare). M-a speriat gandul unui job monoton in care singura optiune de avansare era sa mai adaugi cateva grade
didactice prin organizarea unor mese imbelsugate in care comisia sa te laude si am zis pas.

– am terminat scoala de muzica la vioara. Am inteles la final ca tabloul kitschos de pe peretele stang din sala de teorie pe
care scria „99% transpiratie si 1% inspiratie” nu era doar un simplu decor. Mi-a lipsit si imi lipseste in continuare acel
crucial 1% talent, iar la capitolul transpiratie, cred ca am ajuns de-abia la 50%.

Joburi:

-Teoretic, primul job pe care l-am avut a fost cel de invatatoare la clasele simultane a doua si a patra (inca mai exista
sistemul asta de invatamant) de la scoala primara din Brosteni (fara legatura cu Creanga, Brosteni din Arges). Asta pentru ca posturi in urban nu erau disponibile si pentru ca am refuzat statutul de domnisoara invatatoare de la Cuca Macaii (da, exista si e tot in Arges). Nu am profesat nici o zi: concediu medical + concedii pentru studii + cerere de iesire din invatamant…

– Sunt membru activ al „clasei muncitoare ” din vara anului al doilea de facultate. Sunt la al treilea job PR related. Am
trait frustrarile ONG-urilor in paralel cu anul trei de facultate pe care le-am rememorat in anul patru de facultate cand in
sfarsit mi s-a predat cursul de „Organizatii non-profit”(Putin cam tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Macar
am inteles ca frustrarile mele erau de fapt frustrarile intregului sector)

– Am trecut de la ONG-uri la internet. Cursuri de PR online sau de PR pentru online au lipsit cu desavarsire din programa (nici macar nu s-a mentionat in treacat domeniul), asa ca sunt intr-un constant proces de invatare.

– Nu o sa imi construiesc inca brand-ul personal enumerand marete realizari profesionale. Nu pentru ca m-as incapatana,
ci pentru ca nu am inca in portofoliu realizari exclusiv ale mele. Promit insa…asa ca check back for updates la capitolul
asta 🙂 !

Dislikes:

– misoginismul in general si misoginii in particular (o forma egoista si infantila de a-si hrani self esteem-ul)
– a vorbi de dragul de a vorbi
– „infailibilii” – cei care cred ca au intotdeauna dreptate
– discriminarea (atata timp cat nu e pozitiva si nu favorizeaza „sexul slab”)
– excesul de zel
– fotbalul si manifestarile fotbal related (o forma de succes prin procura – cand nu iti ajunge succesul tau, ti-l insusesti pe al
echipei „cu care tii”)
– laptele si intrega gama de rubedenii (frisca, unt, branzeturi, etc)

Over.

PS: Am zis ca o sa incerc sa fiu succinta, nu ca voi si reusi. De fapt, fara un etalon la care sa te raportezi, nu poti afirma ca m-am lalait sau nu. 🙂

2 Responses to “Who am I to say…?”

  1. alinaaldea Says:

    Ea e colega mea si ma mandresc cu ea! 🙂

  2. 9cuvinte Says:

    imi place tare mult auto-descrierea ta!..
    nush de ce, dar descrierile le citesc cu cea mai mare placere. (unele)


Lasă un comentariu